marți, 22 septembrie 2009

Balada meşterului criză

Dinspre nord aşa în jos
Pe un drum cândva frumos
S-a pornit grăbit la vale
Un alai cu mult prea mare

Frunză verde de absurd
De la nord mai către sud
Mare meşter fără frică
Ascultaţi ce o să ne zică

M-am sculat din nesomn
Am văzut că sunt chiar om
Am luat coasă din hambar
Să tai sistemul bugetar

Să tai brazdă lungă adâncă
Că-s făcut parcă din stâncă
Dintr-un aluat dospit
Dar care parcă s-a acrit

Peste aceste vechii ruine
Am să zidesc cum îmi vine
Am să fac o ţară nouă
Fără acordul meu nu plouă

Meştere plin de măiestrii
Ne-am umplut de datorii
Criza asta rău ne strânge
Buzunarul rău ne plânge

Am murit făr’ să fim vii
Striviţi de atâtea datorii
Nu mai plouă nu mai ninge
Lacrimile-s ca de sânge

Ne rugăm fără de cuvinte
Nu mai avem lucruri sfinte
Nu avem bani de lumânări
Îi căutăm prin alte ţări

Trăim pe schele improvizate
Sub regimuri regizate
Cu TVA-ul inclus în cost
Ce a rămas din ce am fost

Doamne când ne-ai părăsit
Oare chiar şi TU ai obosit
Facem economii în mănăstiri
Cu tămâie să plătim din datorii

Umbre de sfinţi fără nume
Îşi iau vize să plece din lume
Din criza care ne crizează
Astăzi şi sfinţii evadează

Noapte bună raiul s-a închis
E câte o criză-n fiecare vis
Şi un mare balon de săpun
E tot ce guvernanţi ne spun

Ne păcălim de azi pe mâine
Latră în tăcere câte un câine
Şi-n noi se naşte un alt abis
Noapte bună raiul s-a închis

Am tras zăvorul peste toate
Între palate se aud şoapte
La morgă criza e resuscitată
Va fi apoi condamnată

Mai dăm decrete ordonanţe
Ne mai plătim nişte restanţe
Mai e în puşculiţe mărunţis
Să ne mai cumpărăm un vis

Pereţi sunt ornaţi cu mucegai
Facem autostradă înspre rai
Ne îngheţă telefonul în priza
Ce mai contează încă o criză

Îngheţaţi congelaţi amendaţi
Vom munci chiar şi decapitaţi
Dar nu vom avea nici un vis
Noapte bună raiul s-a închis

Drum de criză fără alt drum
M-aş întoarce dar n-am cum
Nu mai am nimic doar viză
Să mă întorc mereu în criză
08 septembrie 2009 George Mureşan

Un comentariu:

  1. da... tristul si eternul adevar de 20 de ani incoace!
    pacat doar ca la prostie guvernantii nu s-au declarat nicioadata in criza, poate de aici si tendinta "sfintilor fara nume" sa FUGA din tara asta desi granitele sunt larg deschise.

    RăspundețiȘtergere